Instanța a respins cererea de înscriere a noilor membri afiliați ai Federației Române de Fotbal în urma Adunării Generale Extraordinare din 5 aprilie din cauza unui detaliu uluitor. Viciu de procedură sau încercare de a camufla ședința? Tribunalul a publicat motivarea deciziei și subliniază faptul că, din actele depuse în instanță, nu reiese că membrii convocați ar fi luat la cunoștință de programarea AGE și nu există dovezi de comunicare către aceștia.
CONTEXT. La începutul lunii aprilie, în ziua de 4, Federația Română de Fotbal a convocat Adunarea Generală Extraordinară. Pe ordinea de zi a ședinței, punctul de interes a fost legat de dezafilierea unor membri, afilierea altora, aprobarea listei cuprinzând totalitatea membrilor afiliați ai FRF și, implicit, modificarea actului constitutiv.
Din cei 80 de membri înregistrați în prezent în Registrul federațiilor încă, atenție, din urmă cu 22 de ani -reglementarea acestui aspect foarte important în desfășurarea activității FRF fiind și cheia adunării-, prezența a fost… zero! Pentru a fi validate deciziile luat în această primă ședință, conform statutului FRF, ar fi fost nevoie de o prezență de 2/3.
AGE a fost reprogramată a doua zi, la aceeași oră. Cu un detaliu. Pentru evenimentul 2.0, conform aceluiași statut, deciziile ar fi putut fi luate chiar și cu un singur membru prezent. Au venit 13 și toate afilierile și dezafilierile au fost votate în unanimitate.
Doar că, surpriză, Tribunalul București a respins cererea de înregistrare în Registrul federațiilor a celor 278 de membri votați în AGE din 5 aprilie și, în același timp, a acceptat cererea de intervenție în dosar a AFC Rapid, Progresul București și FCU Craiova, contestatorii Federației Române de Fotbal în acest demers foarte important pentru desfășurarea activității la Casa Fotbalului.
Iar motivul respingerii cererii este absolut uluitor. Chiar dacă în cererea de intervenție, contestatorii au înșirat sute de puncte prin care explicau președintelui de ce solicitarea FRF nu are atribute pentru a fi aprobată, judecătorul s-a oprit la un aspect cât se poate de simplu.
Astfel, instanța a reținut că la dosar, solicitantul (FRF) nu a depus înscrisuri din care să rezulte primirea efectivă, de către cei 80 de membri, a convocărilor pentru Adunarea Generală Extraordinară, astfel că la AGE s-au prezentat numai 13 din cei 80 de membri. În aceste condiții, Tribunalul București a constat că FRF nu are acoperire în situația unor neregularități privitoare la comunicarea convocatorului, în legătură cu membrii care nu au fost prezenți.
Practic, în dosarul depus la instanță, cei de la federație nu au prezentat și dovada că au comunicat tuturor membrilor, mai exact că aceștia au luat la cunoștință. Așadar, judecătorul nu a fost pus în imposibilitate de a admite că a fost respectat termenul de 15 zile prevăzut în statut. Conform statului FRF, membrii trebuie să fie notificați în legătură cu data, ora și locul, ordinea de zi a AGE cu 15 zile anterior datei fixate pentru această ședință.
De aici se naște o întrebare pe care Adrian Mititelu, unul dintre contestatori prin FCU Craiova, a transformat-o în acuză. Au omis oficialii FRF acest detaliu, ceea ce ar fi o eroare colosală sau, pur și simplu, a fost vorba de o strategie interceptată de cei trei contestatori (AFC Rapid, Progresul București și FCU Craiova) și blocată prin decizia Tribunalului București din data de 4 iulie, la fix trei luni de la ședința AGE la care nu a participat vreun membru!?
În acest moment, FRF trebuie să aștepte judecarea apelului și, în cazul în care Curtea păstrează soluția de la Tribunalul București, să organizeze o nouă ședință a Adunării Generale Extraordinare prin care să reglementeze acest detaliu care se dovedește a fi foarte important în desfășurarea activității principalului for fotbalistic din țara noastră.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER